Joacă periculoasă în gară. S-a urcat pe un vagon, iar acum este în stare gravă la spital

Joacă periculoasă în gară. S-a urcat pe un vagon, iar acum este în stare gravă la spital

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Timiș, Ancuța Morariu, băiatul de 15 ani se juca în gara Lugoj și s-a urcat pe vagoanele de tren, atingând la un moment dat o linie de înaltă tensiune.

Prietenii adolescentului au sunat la 112, iar la fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD, care l-a preluat pe adolescent.

Medicii l-au transportat pe băiat inițial la spitalul din Lugoj, însă când au realizat că starea acestuia este gravă, au cerut intervenția unui elicopter pentru a-l duce la Timișoara.

În lipsa unui heliport, pentru ca elicopterul SMURD să poată ateriza la Lugoj a fost întrerupt un meci de fotbal, care a fost însă reluat după câteva zeci de minute.

Adolescentul a fost internat la Clinica de Arși a Spitalului Județean din Timișoara, el având arsuri grave pe 60% din suprafața corpului.

Băiatul era internat într-un centru de plasament din Lugoj, iar potrivit reprezentantului Poliției Timiș, din primele cercetări a reieșit că acesta avea bilet de voie pentru a părăsi centrul.

Medicii din Timișoara nu exclud posibilitatea ca adolescentul să fie trimis la București.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Minivacanță de 4 zile în august pentru angajații din România. Cine beneficiază de cele 4...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Comisarul Gărzii de Coastă, prins beat şi drogat la volan, e fiul unui celebru om...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Autonomie în Ținutul Secuiesc! S-a aflat marele plan al maghiarilor: Îi vindeți pe români
Avertisment pentru utilizatorii de iPhone și Android. Riscuri mari la încărcarea prin USB
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
O listă de cumpărături veche de milenii, găsită pe o tăbliță cu scris cuneiform